O zi specială pentru noi toți
Fiecare zi la Blumenfield aduce cu ea un strop de natură iar astăzi, 29 iunie ne dedicăm întreaga zi fluviului ce reunește floră, faună, peisaje unice și momente de liniște absolută: Dunărea. Pentru ca Dunărea este viață, este energie, este hrană, apă dar și recreere.
Fiind al doilea fluviu ca lungime din Europa, Dunărea adăposteşte o mare diversitate de habitate de apă dulce. Cu un parcurs de peste 1.000 km prin Bulgaria, România, Ucraina şi Moldova, Dunărea Inferioară a fost identificată ca fiind una dintre cele mai importante regiuni de biodiversitate din lume.
Ziua Dunării este sărbătorită la nivel internațional la data de 29 iunie începând cu anul 1994, iar această zi înseamnă solidaritate între popoarele ce împart acest bun comun, în ciuda diferențelor de culturi și istorii, fiind unite de o dorință comună – responsabilitatea de a proteja această resursă prețioasă.
Importanță covârșitoare pentru biodiversitatea Europei
Dunărea adăpostește o mare varietate de habitate şi specii rare şi periclitate – printre care 320 de specii de păsări – iar ecosistemele de apă dulce ale Dunării Inferioare îndeplinesc servicii esenţiale de mediu.
Peste 5.200 de specii de floră și faună sunt adăpostite de Delta Dunării, pe lângă faptul ca ea asigură condiții de hrană mai multor păsări migratoare, de pasaj sau sedentare protejate la nivel european.
Flora Deltei Dunării este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor umede și ocupă 78% din totalul suprafeței, în timp ce fauna sa este una bogată și variată în specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești, crustacee, melci, moluște și insecte.
Preocupare constantă pentru biodiversitate și protejarea mediului
La Blumenfield înțelegem pe deplin importanța pe care trebuie să o acordăm biodiversității și studiului ei, de aceea avem o întreagă echipă dedicată biodiversității, constant implicată în proiecte de monitorizare a biodiversității terestre și acvatice și în studii de evaluare adecvată a biodiversității.
În plus, în cadrul diviziei noastre stiințifice Blumenfield Science, singurul centru de cercetare pentru protecția mediului din regiune, efectuăm determinări asupra faunei și florei, din probele prelevate din teren de către echipa noastra dedicată. În cadrul acestei divizii efectuăm statistici de sănătate asupra biodiversității din arealele protejate.