Ziua de 16 septembrie a fost declarată de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Ziua Internațională a Stratului de Ozon, pentru a marca ziua de 16 septembrie 1987, zi în care a fost adoptat Protocolul de la Montreal privind interzicerea substanțelor ce diminuează stratul de ozon.
Stratul de ozon constituie un filtru natural ce absoarbe cea mai mare parte a radiaţiilor ultraviolete, periculoase pentru organismele vii. În cantităţi mici, radiaţiile ultraviolete sunt benefice pentru organism (sintetizarea vitaminei D, vindecarea rănilor superficiale) însă în cantităţi mari provoacă îmbătrânire prematură, arsuri ale pielii, cancer de piele, cataractă, boli infecţioase sau slăbirea sistemului imunitar. De asemenea, acționeaza asupra structurii ADN, ducând la modificari în ecosistemele acvatice și terestre cu implicații majore în echilibrul trofic.
Stratul de ozon, diminuat de activitățile din domeniul industrial
O dată cu accelerarea dezvoltării industriale, stratul de ozon a început să se degradeze, prin cantitatea tot mai mare de gaze nocive produse la nivel terestru, gaze care, ajunse în atmosferă produc dereglări semnificative în stratul de ozon.
Ozonul este un gaz ușor albăstrui, cu miros înțepător, alcătuit din molecule triatomice de oxigen. Ozonul stratosferic reprezintă învelișul protector al Pământului și este situat la o altitudine între 15 și 40 km, având rolul de a reține radiațiile ultraviolete biologic nocive din lumina solară. Ozonul troposferic, situat la altitudini mai joase (12 km), este nociv pentru sănătatea umană și vegetație.
Stratul de ozon suferă, în mod natural, o permanentă formare și disociere a moleculelor de ozon prin reacțiile care au loc între compușii naturali conținând azot (eliberați de sol și de apa oceanelor), hidrogen (rezultat din vaporii de apă) și clor (eliberat de oceane). Aceste reacții nu distrug echilibrul stratului de ozon stratosferic. Dezechilibrul este creat de apariția în stratosferă a substanțelor sintetice din clasele cloroflorocarburilor, hidroclorofluorocarburilor, halonilor și a altor substanțe organice cu conținut de halogeni.
În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că o subțiere a stratului de ozon are loc în mod accentuat, iarna și primăvara, când ”norii polari stratosferici” favorizează descompunerea substanțelor clorurate și eliberarea clorului.
Blumenfield, preocupați de mediu și de a vă oferi soluții peste mediu
Manifestând o preocupare constantă pentru mediul înconjurător și identificarea soluțiilor eficiente pentru protecția sa, la Blumenfield suntem preocupați de modalitățile prin care putem preveni diminuarea stratului de ozon.
Blumenfield este partenerul tău eficient și responsabil în domeniul protecției mediului, ce oferă servicii integrate de consultanță de mediu, monitorizare a factorilor de mediu și management al deșeurilor.